Maroš Krajňak: Entrópia. (Entropia) Roman. Tradus din limba slovacă de Böszörményi Péter. Tîrgu-Mureș, 2017.
Categorie: roman
Pagini: 152
Copertă: cartonat
ISBN 978-606-94183-5-2
Despre autor:
Maroš Krajňak s-a născut în 1972 la Svidník, într-o regiune a Slovaciei locuită de populația rusină. Volumul său de debut, Carpathia a fost surpriza literară a anului 2011 și a fost selecționat pe shortlist-ul celui mai prestigios premiu literar slovac, Anasoft litera. Împreună cu Entropia (2012) și Informácia (2013), romanul formează o trilogie, fiind tradus în limba poloneză și cehă. Cea mai recentă operă a autorului este Podogowitz, 2017.
Despre carte:
Fiind al doilea volum al trilogiei „Carpathia”, „Entropia” este o odisee care se petrece în zona Carpaților Orientali și Galiției din Ucraina, o zonă covârșită de tragedii istorice, de genocid. Imaginile suprarealiste, vizionare alternate frecvent explorează problemele legate de crimă și pedeapsă, spiritul uman insistând asupra mizerei ori depășind acesta cu o bună doză de critică socială. Cititorul trebuie să fie în gardă tot timpul, pentru că povestea poate lua orice direcție în mijlocul oricărei propoziții, o direcție care ar putea surprinde însuși autorul. Dar aceasta nu este o coincidență, deoarece entropia este însăși conceptul de tulburare, al haosului – iar “Entropia” este cartea dezintegrării. Cu un pic de speranță.